- Exerciţiu (cel puţin) săptămânal de a face ideile să vorbească -

marți, 7 iunie 2011

Nu ne spuneţi şi nouă "on-line" ce faceţi?

"Contraofensiva" USL pe frontul reducerii numărului de parlamentari este o mişcare tactică foarte interesantă. Este şi o mişcare potenţial periculoasă la nivel strategic.
Poate fi valorificată tactic şi în alt mod: anularea indirectă a "temerilor la nivel strategic" printr-un nou "atac de flanc" asupra puterii, tot tactic, pe direcţia relaţiei cetăţean-stat.
Domnilor de la vârful USL, arătaţi întregii populaţii cum trataţi membrii propriilor partide, în contrast cu modul în care îşi tratează cârmaciul bărcuţa propriului partid (propriu şi personal) !!!
Pe lângă informările obişnuite care se fac în ordine ierarhică descendentă, ca de obicei, prin filiale până la organizaţiile de cartier-comună-stradă etc. mai este nevoie de ceva.
Rapiditatea cu care se desfăşoară (şi se vor desfăşura!) acţiunile politice până la alegerile din 2012 precum şi joaca puterii actuale cu toate substanţele inflamabile ale manipulării impune după părerea mea o abordare nouă a comunicării de către opoziţie, o abordare SIMETRICĂ ÎN RAPORT CU REALITATEA DE FAPT. Pe două planuri. "Ruperea de simetrie" a realităţii de fapt... este un fapt, ca şi fragmentarea şi învrăjbirea socială (se corelează)! Comunicarea poate fi diferenţiată la rândul ei.

1. Populaţia e interesată să... supravieţuiască. Prin mass-media s-a transmis şi se va transmite în continuare, consecvent, acelaşi mesaj politic: "găsim soluţii mai bune pentru viaţa voastră".
2. Cetăţenii (câţi sunt), membrii şi simpatizanţii partidelor din opoziţie, nu în ultimul rând intelectualii şi telectualii din domenii conexe politcii MAI SUNT INTERESAŢI ŞI DE ALTCEVA: "de ce", "pentru ce" şi "ce urmează"... Marea majoritate a acestora utilizează internetul cu regularitate.

Se poate vorbi "în clar", deschiderea totală pentru 99% din timp e mult mai eficientă decât "discreţia pentru 80% din timp", nu? Intriganţii nu vor crede oricum în sinceritatea ta...
Desigur - utilizarea mass-media (din care spaţiul internetului nu face parte) nu este potrivită pentru comunicarea cu a 2-a categorie a publicului. Prin mass-media se transmit mesaje către toată populaţia chiar şi atunci când se subliniază că mesajul e adresat numai membrilor şi simpatizanţilor unor partide. Asta permite deturnarea mesajelor de propagandiştii portocalii.
Internetul este şi trebuie să rămână o "interfaţă liberă" între oameni la acelaşi nivel precum comunicarea directă prin viu grai.
(Mă gândesc:
un mesaj la tv "vrem sa ne informăm membrii şi simpatizanţii că susţinerea alegerii într-un tur este o măsură provizorie. După ce vom câştiga alegerile în 2012 vom supune unei largi dezbateri publice...... .... şi da, vor rămâne maximum 300 parlamentari, ba poate chiar mai puţini dacă se va constitui o Cameră a aleşilor locali, subiecte care trebuie analizate cu responsabilitate şi nu.... etc"
poate fi atacat banal, printr-o minciună plauzibilă: "vedeţi, au de gând să măreasca iar parlamentul dacă-i votaţi"....
Un mesaj către a 2-a categorie, numai pe bloguri şi site-uri proprii poate fi: "presiunea puterii actuale pe subiecte strict politicianiste, fără legătură cu îmbunătăţirea realităţii de fapt, impune să restrângem tactic ariile de conflict cu puterea actuală, să menţinem poziţii ferme acolo unde modificările iresponsabile promovate de putere au consecinţe pe termen lung... etc...
Presa o să "reia câte ceva" dar există un mare avantaj: mesajele pot fi "tehnice" şi "parţiale", adresate cu sinceritate membrilor propriului partid care URMĂRESC viaţa politică... La orice întrebare a presei se poate spune adevărul! Noi suntem partide cu adevărat democratice, în sensul profund al cuvântului, facem politica împreună cu şi pentru oameni..." "Completările postate pe blog sunt necesare datorită vitezei mai mici cu care se propagă informările obişnuite din partid" etc)

Notă permanentă: îmi cer scuze tuturor (celor 5 :))) ) cititori, NU AM TIMP de verificare şi o nouă redactare....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi afişate numai după moderarea lor.