- Exerciţiu (cel puţin) săptămânal de a face ideile să vorbească -

Se afișează postările cu eticheta denuntare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta denuntare. Afișați toate postările

vineri, 18 martie 2011

Re1: Neutralizarea "marii corupţii" şi "denunţul fiscal"

(doar) Rezumat:
Se întâmplă. Cu primul pas: http://www.realitatea.net/guvernul-a-aprobat-normele-de-aplicare-a-procedurii-de-control-a-averilor-mari_815185.html  ..... n-o să meargă în faţă ci în spate...
Ghioagă politică (de aruncat selectiv, numai spre capete ce nu-s plecate).
Din 2 o ieşi una şi pd mai recâştigă ceva atenţie şi empatie:
1. Nu-i aşa că pentru justiţiarismul basist "e bine dom-le" să ignori... justiţia?
2. Ei "încearcă", săracii, dar nu-s buni judecătorii / legile lu Iliescu / CEDO / mogulii sau guguştiucii violet... Deci hai să "by-pass-ăm" Constituţia şi să facem o lege a denunţului fiscal, democratică domnule, să lovească în oricine... când apasă javra ordinară pe butoane ...
CONTRACARAŢI ACUM (nu neapărat aşa: http://boicualin.blogspot.com/2010/11/neutralizarea-marii-coruptii-si.html !!!!!!!)

marți, 15 februarie 2011

Update la "Albă ca zăpada şi înnălbirea cu clor"

Update la http://boicualin.blogspot.com/2011/01/alba-ca-zapada-si-innalbirea-cu-clor.html

În 1-2 săptămâni urmează să fie aruncaţi pe nisipul circului cei 1-2 care sunt sortiţi să decredibilizeze alianţa PNL-PSD. Degeaba. Se poate mulţumi cu zâmbetul pe buze pentru serviciile de vidanj prestate gratis. Se poate solicita insistent finalizarea vidanjării acum, fără întârziere. Se poate pune egal între pd şi "pubela cu draci"... He he he !...
Scopul pentru care vor fi atacaţi (prematur) cei 1-2 "reprezentanţi" ai PSD-PNL este lansarea cu succes a noii faţade pd-iste. De ce s-a păstrat pentru acum "acţiunea vama" sacrificând obiectivul Schengen? Pentru că se urmează neabătut scenariile de manipulare în masă alcătuite de singurii profesionişti ai puterii actuale... În noiembrie-ianuarie a crescut progresiv frecvenţa acţiunilor de forţă de orice fel. Valul propriu-zis a început "neutru" din vămi, s-a absorbit cu pierderi minime şocul EMOŢIONAL al auto-incriminării şi s-a deturnat furia boborului către marii sindicalişti (care pot funcţiona ca o "amintire-etichetă" a întregii bolboroseli justiţiariste). S-a arătat pisica tuturor acoliţilor.
Mai trebuie simulată "puterea asupra poporului", pentru ca propria lor armată (dimpreună cu mercenarii ce le stau alături) să nu se dizolve de teama înfrângerii...
Marele şi cel mai temut băşicos justiţiar a depăşit pragul ridicolului (cu declaraţii de genul "PSD şi PNL "ar trebui să zică bogdaproste dacă nu pierd drastic alegerile""). O "senzaţie" care s-ar sparge ridicol ca o băşică de săpun într-o atmosferă normală şi care poate pluti numai în suspensia groasă de jeg pe care au ridicat-o dinadins în jurul capetelor noastre, scormonind frenetic cu copitele în depunerile adânci de nămol ale "subconştientului colectiv". Nu cred că există o descriere mai "elegantă" a monstruozităţilor practicate de aceşti indivizi.
Băşicosu justiţiar vrea să finalizeze acum partitura unei manele cu "figuri impuse" (sic!), pe care o hăhăie cu tupeu fără să vadă că propriilor lui dansatori le îngheaţă rictusul slugarnic pe faţă.
A VENIT MOMENTUL SĂ NU MAI FIE LUAŢI ÎN SERIOS.
Au căzut în propria capcană. Înnălbirea cu clor emană vapori toxici! Până şi cei mai tâmpiţi cetăţeni, cei mai înrăiţi fumători (sic!), cei mai fanatici sectanţi, cu toţii preferă să respire aer curat.
ORICE ar face pot fi ridiculizaţi PRIN CONTRAST. Iar dacă nu fac nimic... pică "natural" în groapa săpată altora. Gata !
E (...) SUFICIENT (...) UN BOBÂRNAC. Şi multe zâmbete dispreţuitoare la simulările ridicole de forţă.

marți, 11 ianuarie 2011

Albă ca zăpada şi înnălbirea cu clor

Rezumat: Degeaba albeşti rochia dacă lenjeria pute, aşa că arzi ochii şi nasurile cu clor.
Scenaristică alternativă....
Tactica pd este pragmatică, vizează preponderent obiective pe termen scurt, este complexă dar monotonă, deci previzibilă. Este foarte elaborată şi amănunţită în domeniile imaginii şi manipulării - ceea ce determină vulnerabilitatea lor în situaţii neaşteptate. 
O interpelare parlamentară (foarte delicat şi precaut formulată dar exprimată ferm - pentru a dezamorsa orice deturnare în scopuri contrare) asupra activităţilor serviciilor secrete nu are de ce să strice, dacă e făcută ACUM. Mai mult, ar putea fi o acţiune preventivă puternică din punct de vedere politic.
1. Anticipări pe termen scurt. "Justiţiarul jucător" - val de arestări şi manipulări propagandistice - este o evoluţie previzibilă şi singura ieşire ofensivă posibilă în primele luni ale anului pentru "supra-şeful guvernului". A câştigat "justiţiar", a dezamăgit, cea mai bună mişcare ar fi să "confirme", să iasă-n întâmpinarea frustrărilor boborului. Are nevoie de asta ca să manevreze în voie congresul pd-ului... Să atingă acel prag de la care EL să fie cel care arată cum se desparte binele de rău în pd, s-o ia de mânuţă pe "albă ca zăpada"... Nu are cum să-şi crească (sic) credibilitatea deci trebuie să arunce cu "clor şi alte substanţe iritante" pe hăinuţele progeniturii, s-o albească măcar pe dinafară şi să coboare acuitatea simţurilor boborului.
Reţeta e simplă: foloseşte O PARTE a informaţiilor stocate şi neutilizate, trădează câţiva acoliţi pe care-i aruncă în gura presei, întărâtă procuratura asupra găinarilor cerând numai cantitate (în dispreţul calităţii instrumentării cazurilor) şi simultan coordonează împroşcarea adversarilor cu minciuni construite atent.
Această campanie pare să fi început deja în decembrie 2010 (cât s-a văzut în mass-media) este într-un crescendo lent (cu toate că este sfârşit-început de an!). Poate fi pigmentată oricând cu o ieşire publică zgomotoasă sau chiar cu o iniţiativă legislativă privind controlul averilor... (de curând s-a "oferit" iarăşi o bonificaţie de 1% personalului de control... Meschin, pentru ca nu cumva corupţia să dispară!... DE CE NU LE OFERIŢI 50%, DE CE NU ÎNLĂTURAŢI CAUZELE??? http://boicualin.blogspot.com/2010/11/neutralizarea-marii-coruptii-si.html )
Îndrăznesc să le sugerez parlamentarilor opoziţiei să ceară ACUM de la tribuna Parlamentului un raport al serviciilor secrete privind numărul cazurilor de corupţie pe care le monitorizează, stadiile acestor cercetări şi tipologia faptelor constatate, sau alte informaţii care nu "periclitează" ceva... Să ceară socoteală pentru diferenţa dintre creşterea cheltuielilor cu "serviciile" şi lipsa rezultatelor vizibile (foarte delicat şi precaut formulat dar exprimat ferm - pentru a dezamorsa orice deturnare în scopuri contrare)...

Reacţia la alianţa PNL-PC nu vizează în primul rând marea masă a electoratului. Este necesară pe alte 2 planuri, în primul rând în cel al menţinerii controlului asupra propriului aparat de partid, asupra fanaticilor şi chiar pentru extinderea numărului membrilor de rând "Martorii lui Băsescu" (formulare genială preluată de la Bogdan Duca http://romanianneocon.wordpress.com/2011/01/09/alianta-de-centru-dreapta-si-demnitatea-domnului-tismaneanu/ ) Al 2-lea plan este cel al credibilităţii în faţa grupului larg de interese politico economice din "umbră"... Reacţia se vrea o demonstraţie de forţă dar se apropie de limitele ridicolului. Ar putea fi încurajată, "stârnită"!... (Desigur, această reacţie are şi o funcţie de tatonare, de estimare a succesului...)
2. Anticipări pe termen mediu. Este de aşteptat să repete marea revenire "justiţiarul jucător", folosind ca declanşator şi liant emoţional aceeaşi păcăleală a justiţiarismului ÎNAINTEA ALEGERILOR.
Pare evident că deţin resursele pentru o relaxare simultană, cât de mică, a poverii zilnice pe care o duce "votantul de rând". Pentru că nu au nevoie de o majoritate efectivă, este suficient să dezorienteze iar electoratul (să provoace absenteismul) şi să convingă un număr decisiv de idioţi (din născare), creduli (interesaţi ori fără "inteligenţă emoţională") şi proşti (ne-informaţi, o majoritate...) - ceea ce am numit "bobor". Restul voturilor se poate fura (ori fabrica).
Este deci interesant de urmărit forţa promovării "justiţiarului jucător" - poate fi un semn clinic al apropierii alegerilor anticipate dacă "termenul mediu" se transformă în "termen scurt"...

Nici un "cetăţean obişnuit" nu monitorizează condamnările, nici măcar arestările, dar poate fi "convins" cu 1-2 arestări din 2 în 2 zile, timp de 2-3 luni... chiar dacă rata condamnărilor e minusculă!...

vineri, 26 noiembrie 2010

Neutralizarea "marii corupţii" şi "denunţul fiscal"

Rezumat: Dacă vreţi să eliminaţi banii negri ÎNCEPEŢI DE SUS ŞI DE LA SUMELE MARI. Creaţi  mecanisme pentru eliminarea MARII CORUPŢII, care să funcţioneze pe cele 3 mari direcţii în care se fură bani mulţi (contrabanda, evaziunea fiscală, contractele cu statul). Creaţi mecanisme care să ELIMINE marea corupţie atacându-i premisele, nu o unealtă de penalizare selectivă.

DE CE ACUM?
Anticipăm o supra-reglementare pentru favorizarea DENUNŢULUI FISCAL, aşezată strâmb, ca să poată fi o simplă unealtă politică "post-factum"...

Astfel, aflăm (de curând) că se doreşte o "poliţie fiscală" de la începutul anului 2012, care să întrebe din curte în curte despre provenienţa bunurilor de lux...
Plecând de la informaţiile strecurate "timid" în presă şi în baza TUTUROR precedentelor create de "popularii" noştri guvernanţi (n.a.: noiembrie 2010), cetăţenii au posibilitatea de a analiza cu graţie următoarele ipoteze:
- amestecând "marea corupţie" cu "mica corupţie" se doreşte să fim orbiţi şi/sau "culpabilizaţi" cu cea mică pentru ca să fie ascunsă cea mare...
- toţi juriştii puterii sunt incompetenţi, în bloc (Constitutia României, art. 44 alin (8): "Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.") SAU urmează... o supra-reglementare a DENUNŢULUI FISCAL...

Premise neverificate ale acestui demers:
1. Noul Cod fiscal nu poate justifica punerea la îndoială a caracterului licit al dobândirii averii
Nimic nu poate justifica "autosesizarea", este necesară o iniţiere dintr-o terţă parte a cercetării caracterului licit (un "denunţ")
2. O reglementare generală şi vagă a recompensării denunţului va crea haos (o avalanşă de garduri şi scroafe ilicite)...

Nota 1: Care este "jmecheria 1"? Se arată cu deş'tu câteva căsoaie şi maşini de lux ---; Se leagă emoţional indignarea poporului de iniţiativa "lăudabilă" a puterii de a crea poliţia fiscală ---; Impotenţa de fapt şi de drept a poliţiei fiscale precum şi frustrarea poporului se asociază cu ce le vine la îndemână (parlament, opoziţie, constituţie, greaua moştenire, ...., democraţie!..., atribuţiile insuficiente ale "tătucului boborului"...) ---; Dacă opoziţia nu "muşcă" şi nu pomeneşte măcar o dată în treacăt de denunţul fiscal o face maestrul Şerbănescu ---; Eroic, Băseboc (sau şi mai bine - BăseNext) îşi asumă răspunderea pentru o lege a denunţului fără aură negativă (aura a fost "pasată" la pasul anterior) şi prin contrast Băseboc /BaseNext cârpeşte/coase la propriul halou luminos din jurul albitei/blondei frunţi...

Nota 2: Care este "jmecheria 2"? Întrucât inutila poliţie fiscală (şi nu "fiscul" EXISTENT nici cetăţenii) sesizează procurorii, aceştia pot fi selectaţi politic, în umbră, de "organele de partid şi de stat"... Ceea ce permite şi selectarea politică a "ţintelor" care să aibă de suferit (dacă nu altfel - pur şi simplu prin calitatea instrumentării cazurilor !)...

NU ESTE ACCEPTABILĂ CULPABILIZAREA "GENERALĂ", NICI DEVIEREA CĂTRE UN STAT AUTORITARIST-POLITIENESC !
ŞI în opinia mea drumul corect a fost identificat de PNL (Părerea mea! Acesta e drumul eficace, orientat către dezvoltare şi nu învârtit în jurul problemelor, drumul eficient şi "fair-play" faţă de oamenii care supravieţuiesc din mica-minuscula-corupţie)
Drumul pentru reducerea drastică a corupţiei ESTE DESCRIS DEJA în "Statul liberal - A doua modernizare a României" al PNL, cap. 1 "Economia",  subcap. 1.1.1. "POLITICA FISCALĂ" (link: http://comisii.pnl.ro/comisii/economie-si-mediu-de-afaceri/articole/statul-liberal-%e2%80%93-%e2%80%9e-a-doua-modernizare-a-romaniei%e2%80%9d-economie.html )
Propune cineva alte drumuri "eficace în mod selectiv" (unde şi cum vrea... puterea), care să treacă şi pe la "hanul ieftin al denunţului fiscal popular"?...

Chiar credeţi că cetăţenii obişnuiţi nu pot să contra-atace?
Cum fac alte state europene? Atacă unul din punctele slabe - complicitatea.

Ce să facem noi? Să atacăm "decisiv" (zdrobitor) complicitatea astfel încât fapta înseşi să nu mai fie "rentabilă" datorită riscului. Să mărim enorm (zdrobitor de mult) "costurile" complicilor pentru făptuitor. Fapta să fie oprită înainte de a avea loc...

HAI SĂ VĂ DĂM (gratis!) O SPECIFICAŢIE CETĂŢENEASCĂ PENTRU DENUNŢUL FISCAL!...
Un mecanism de prevenire care să fie eficace TOCMAI PENTRU CĂ ARE POTENŢIALUL SA FUNCŢIONEZE.

- să fie reglementat printr-o lege organică (ba da!) şi specială, cu aplicabilitate limitată temporal (5 - 15 ani)
- să fie creat ca un mecanism special, în afara cadrului legislativ normal (cadru legislativ care să fie perfecţionat continuu pentru a fi eficient şi în absenţa mecanismului special!) 
- mecanismul să se aplice (să poată fi iniţiat) pentru prejudicii potenţiale (probate la iniţierea cauzei în instanţă) care depăşesc 100.000 Euro, admiţând cumularea evaluării faptelor similare repetate într-un interval determinat de timp (2 ani?). Să poată fi anulat numai dacă prejudiciul dovedit este mai mic sau egal cu 49.999 Euro;
- faptele denunţate prin acest mecanism să fie judecate cu cea mai mare prioritate la instanţe de apel (sau "mai sus"); judecătorii şi întreg personalul acestor instanţe trebuie plătiţi "mult mai mult decât nesimţit" fără nici o corelaţie cu mecanismul special propus... (Observăm că TOATE COSTURILE necesare implementării mecanismului ar putea ajunge la 5-10% din banii pe care-i pierde statul datorită umflării achiziţiilor, SAU datorită evaziunii SAU datorită contrabandei). Numai cu această condiţie - orice faptă care periclitează funcţionarea mecanismului (inclusiv scurgerea de informaţii) va putea fi "tratată" cu acelaşi mecanism;
- dacă fapta e dovedită în instanţă denunţătorul care a furnizat probe este recompensat cu 50% din valoarea prejudiciului dovedit, dintr-un fond special, imediat ce sentinţa e definitivă, nu mai puţin de 100.000 şi nu mai mult de 10 milioane Euro;
Nota 3: cine poate fi "denunţător"? ORICINE (contabilul, sora sau fratele, inspectorul de mediu care dă peste un document din afara domeniului de exercitare a funcţiunii, inspectorul fiscal, un ziarist....) Acesta trebuie să ştie atât: pentru declanşarea urmăririi penale cu acest mecanism nu se admite "bănuiala, pista" ci "o primă dovadă", pentru a primi recompensa trebuie să fie câştigată cauza în instanţă... Trebuie elaborat un GHID! (sic!)
- SE POT DENUNŢA FAPTE CONSTATATE "ÎN EXERCIŢIUL FUNCŢIUNII...";
- anchetarea cazurilor este SUPERVIZATĂ de un corp special al Politiei (cu personal mixt român - UE)
- (poate cel mai important) poliţiştii implicaţi împart o recompensă egală cu jumătate din cea stabilită pentru denunţător; procurorul de caz la fel...

Cu siguranţă mai trebuie acoperite multe "portiţe" şi mai trebuie reglementate alte aspecte, bla bla bla...
Dar asta nu mai e "treaba cetăţeanului", important este ca cetăţeanul să ştie ce vrea: LEGIUITORI (parlamentari sau... pres-guvernanţi), DACĂ VREŢI "DENUNŢ FISCAL" ATUNCI ORICUM FACEŢI NU AVEŢI VOIE SĂ DAŢI GREŞ ÎN ELIMINAREA MARII CORUPŢII. Nu ne interesează căsoaiele ţiganilor şi nici bijuteriile de 10.000 euro ale unei parlamentare, NE INTERESEAZĂ MILIARDELE DE EURO, apoi sutele de milioane şi abia apoi zecile de milioane de euro/an care se strâng la nivelul întregii ţări din "găinării"...
:)
ORICUM FACEŢI TREBUIE SĂ RESPECTAŢI ŞI "SPECIFICAŢIA"...